Prima / Noutăţi
Noutăţi
 
 
Seminar Eficientizarea procesului penal prin interacţiunea dintre profesii
22.12.2010
Este cel de al treilea seminar cu această tematica organizat în colaborare cu Misiunea Norvegiană de Experţi pentru Promovarea Supremaţiei Legii în Moldova pentru judecători, procurori şi avocaţi.
Accesări: 2248   Institutul Naţional al Justiţiei     
 
Masa rotundă cu tema „Cum schimbă CEDO și precedentul judiciar european metoda de lucru în sistemul judiciar moldovenesc”
16.11.2010
 Miercuri, 3 noiembrie a.c., în Aula Magnifică a Universității Libere Internaționale din Moldova (ULIM) a avut loc o masă rotundă pe tema precedentul judiciar. Dl Dag Brathole, judecător şi şef al Misiunii a ţinut o prelegere pentru studenţi şi a moderat discuţiile cu aceştia.  Evenimentul a fost deschis de către Decanul facultăţii de drept, dl Vitalie Gamurari.
Accesări: 1973       
 
Un nou seminar cu judecători, procurori şi avocaţi la Institutul Naţional al Justiţiei
12.11.2010
Un nou seminar cu participarea judecătorilor, procurorilor şi avocaţilor a avut loc la 1-2 noiembrie în cadrul Institutul Naţional al Justiţiei. Acesta este cel de-al doilea din cele trei seminare cu genericul: „Eficientizarea procesului penal prin interacţiunea dintre...
Accesări: 1786       
 
Academia de instruire a personalului serviciilor corecţionale a Norvegiei va oferi asistenţă Centrul instructiv a sistemului penitenciar moldovenesc
10.11.2010
Prima vizită preliminară a reprezentantului Academiei de instruire a personalului serviciilor corecţionale a Norvegiei (KRUS) în cadrul proiectului “Modernizarea Centrului Instructiv” a avut loc în perioada 3-5 noiembrie 2010. Domnul Tor Kristen Grindaker, Director...
Accesări: 1920       
 
Seminar: Utilizarea practică a hotărîrilor CtEDO la nivel naţional
02.11.2010
În colaborare cu Misiunea Norvegiană de Experţi pentru Promovarea Supremaţiei Legii în Moldova, Institutul Naţional al Justiţiei a organizat cel de-al doilea seminar pentru judecători cu genericul „Utilizarea practică a hotărîrilor CtEDO la nivel...
Accesări: 2045       
 
Vizita oaspeţilor din Norvegia
02.11.2010
La 22 octombrie 2010 a avut loc o întrevedere a domnului Dumitru Visternicean, Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, cu doamna Karin M Bruzelius, judecător la Curtea Supremă de Justiţie din Norvegia, însoţită de reprezentanţii Misiunii Norvegiene de Experţi pentru...
Accesări: 2582       
 
Doamna Karin Bruzelius, judecător la Curtea Supremă a Norvegiei în vizită la Chişinău
27.10.2010
Vineri, 22 octombrie 2010, în sediul Curţii Supeme de Justiţie a Republicii Moldova a avut loc Masa Rotundă cu participarea doamnei Karin Bruzelius, Judecător la Curtea Supremă a Norvegiei şi judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova. În prezentarea sa, dna...
Accesări: 3586       
 
Principiul prezumţiei nevinovăţiei discutat cu studenţii ULIM
22.10.2010
Joi, 21 octombrie 2010, dl Knut Jostein Sætnan, expert NORLAM, procuror de profesie a ţinut o prelegere la ULIM despre principiul prezumţiei nevinovăţiei aşa cum este definit şi aplicat de către Curtea europeană a drepturilor omului (CtEDO) şi conţinutul termenului „dubiu...
Accesări: 2922       
 
NORLAM încurajează interacţiunea dintre profesii
18.10.2010
Seminarele în format mixt, cu participarea judecătorilor, procurorilor şi avocaţilor organizate în comun cu Institutul Naţional al Justiţiei în anii 2008 şi 2009, continuă şi în semestrul curent.  Durata seminarului a fost redusă la două zile, iar subiectele...
Accesări: 1244       
 
Judecătorii moldoveni discută modalităţile de aplicare practică a jurisprudenţei CtEDO
12.10.2010
Utilizarea practică a hotărîrilor CtEDO la nivel naţional constituie subiectul unei noi serii de seminare pentru judecători, organizate împreună cu Institutului Naţional al Justiţiei.  Primul seminar din această serie a avut loc pe 13-14 septembrie 2010, la care au...
Accesări: 1170       
 
Delegaţie din Curtea de Apel Frostating în vizită în Moldova
08.09.2010
În perioada 4-7 septembrie curent, o delegaţie din cadrul Curţii de Apel Forstating, or. Trondheim, Norveiga s-au aflat în vizită la Chişinău. Delegaţia a fost alcătuită din judecători, consultanţi şi personal auxiliar, în total 32 angajaţi ai instanţei respective. Pe...
Accesări: 1295       
 
Dag Brathole – noul şef al misiunii
07.09.2010
Începînd cu 19 iulie 2010, dl Dag Brathole a devenit şeful misiunii. S-a alăturat misiunii NORLAM în luna ianuarie curent, locul permanent de muncă fiind judecător în Curtea de Apel Frostating, Trondheim. Înainte de a activa în calitate de judecător timp de...
Accesări: 1262       
 
Şeful NORLAM, dl Willy Giil decordat cu distincţia de onoare a sistemului penitenciar
28.07.2010
Directorul general al Departamentului Instituţii Penitenciare,  dl Vadim Cojocaru şi-a exprimat recunoştinţa şefului Misiunii NORLAM, dlui Willy Giil pentru contribuţia adusă la perfecţionarea personalului penitenciar pe durata mandatului domniei sale. Cu ocazia finalizării...
Accesări: 1309       
 
Seminarele pentru avocaţi continuă
27.07.2010
Seria seminarelor pe tematica arestului preventiv organizate în cooperare cu Centrul de Drept al Avocaţilor şi Baroul Avocaţilor din Moldova continuă. După cele două seminare pentru avocaţi, unul ţinut în Chişinău (22 aprilie) şi unul în Bălţi (21 mai) cu aproximativ...
Accesări: 1469       
 
Harald Føsker in vizită officială la Chişinău
26.07.2010
În perioada 8-13 iulie 2010, dl Harald Føsker, Director, Cooperare Internaţională, Departamentul Serviciilor Corecţionale a Ministerului Justiţie şi Poliţiei al Regatului Norvegiei a fost în vizită la Chişinău. Dl Føsker a fost însoţit de doi foşti...
Accesări: 1175       
 
A fost instruit un grup de formatori in domeniul drepturilor omului
13.07.2010
Un grup de 27 specialişti responsabili de organizarea activităţilor cu personalul din sistemul penitenciar au participat la un curs de instruire în domeniul drepturilor omului.   Cursul a fost organizat în 3 module a cîte 3 zile fiecare, după cum...
Accesări: 2205       
 
Ofiţeri de probaţiune şi procurori din Norwegia vizitează Moldova
06.07.2010
În perioada 8-13 iunie 2010, o delegaţie alcătuită din procurori din cadrul poliţiei şi ofiţeri de probaţiune din regiunea Sogn şi Fjordane, Norvegia au vizitat Moldova. Scopul acestei vizite de studiu a fost de a afla mai multe despre Moldova şi sistemul de justiţie al acesteia,...
Accesări: 1567       
 
O nouă rundă de consultări moldo-norvegiene
18.06.2010
Procurorul General, dl Valeriu Zubco a avut astăzi o rundă de consultări cu delegaţia Misiunii Norvegiene de Experţi pentru Promovarea Supremaţiei Legii în Moldova (NORLAM), alcătuită din: • Dl Willy Giil - Şeful Misiunii NORLAM• Dl Bjørn Larsen   - ...
Accesări: 1219       
 
Prelegere ţinută de un expert NORLAM la ULIM
21.05.2010
La 29 aprilie 2010, în Aula Magnifică a Universităţii Libere Internaţionale (ULIM), a avut loc prelegerea “Convenţia Europeană a Drepturilor Omului”, organizată de către Misiunea Norvegiană de Experţi pentru Promovarea Supremaţiei Legii în Moldova (NORLAM)....
Accesări: 1483       
 
Masă rotundă cu avocaţii din Moldova
19.05.2010
La 22 aprilie a fost organizată o masă rotundă privind „Jurisprudenţa naţională în cauzele penale şi contravenţionale – probleme şi soluţii” de către Centrul de Drept al Avocaţilor în cooperare cu Misiunea Norvegiană de Experţi pentru Promovarea...
Accesări: 1402       
 
Pagina:
1 2 »»
Despre NORLAM      Noutăţi      Proiecte şi activităţi      Documente      Sistemul norvegian de drept      Rapoarte anuale
Tel. (+373 22) 27-43-30
(+373 22) 83-81-92, 83-81-93
Fax. (+373 22) 27-43-30
Creat de brand.md total vizitatori: 758837